Agent electoral. Dar al cui?

În atmosfera încinsă a campaniei electorale de la Chişinău, primul lucru care vine în minte este funcţia politică a vizitei. Care este evidentă, inclusiv pentru presa rusă. Dincolo de orice justificări oficiale, miza aceasta este incontestabilă. Însuşi Lavrov - nu vreun reprezentat mai mic al Federaţiei Ruse - a venit şi s-a afişat cu liderii comunişti de la Chişinău. S-a lămurit un lucru: de partea cui este Rusia, care sunt oamenii ei în această campanie - cel puţin o parte dintre aceştia. Indiferent că Moscova numeşte asta �răul cel mai mic�, în pânzele electorale ale Partidului Comuniştilor suflă acum, oficial, plămânii mâncaţi de criză ai Rusiei.

Dar asta nu clarifică peisajul electoral din RM. Dimpotrivă! În primul rând, vizita lui Lavrov arată că Moscova a simţit nevoia să sufle în pânzele roşii ale partidului de guvernământ. Şi asta ar trebui să spună ceva electoratului despre slăbiciunea politică a PCRM, percepută, iată, şi la Kremlin, care a decis să îi ofere o mână de ajutor, aşa cum făcuse, anterior, şi în cazul permisiunii afişării ostentative, pentru camerele de luat vederi, a lui Vladimir Voronin cu cei mai populari lideri politici pentru electoratul RM: Putin şi Medvedev. În al doilea rând, nu se ştie cu exactitate în care pânze a suflat, indirect, Moscova. Căci, dacă nu e clar cât �combustibil� a oferit Lavrov favoriţilor săi, nu e limpede nici câtă muniţie a oferit acest gest făţiş de susţinere adversarilor comuniştilor. Care îşi simt şi ei pânzele politice umflate... Oricum, astăzi la Chişinău nimeni nu-şi mai poate face iluzii că a vota comuniştii înseamnă a vota contra Rusiei - susţinând PCRM, Lavrov a pulverizat dintr-o lovitură justificările celor care mai văd în acest partid şi liderul său promotorii unei (geo)politici anti-ruse în republică.

În al treilea rând, susţinerea PCRM-ului moldovenist de către Moscova a furnizat şi mai multe argumente - dacă mai era nevoie - celor care afirmau că �lumina� acestui discurs vine tot de la Răsărit. Vizita oficialului de la Kremlin ne-a arătat încă o dată: moldovenismul nu te îndepărtează de Rusia. Dimpotrivă! Cu certitudine, Serghei Lavrov s-a transformat cu ocazia acestei vizite într-un agent electoral. Dar numai ziua de 5 aprilie ne va arăta, cu adevărat, al cui.

Transnistria jucată la ruleta rusească

A doua motivaţie a vizitei ţinteşte chestiunea transnistreană. Şi nu fără temei. Din această perspectivă, incursiunea în RM vine după un şir de evenimente ce au marcat dosarul (vizita preşedintelui Igor Smirnov la Moscova, respingerea �pachetului de măsuri� de către Tiraspol, înmuierea poziţiei occidentale faţă de principiile soluţionării conflictului şi accentul pe implementarea unor �măsuri de încredere� între cele două maluri despre care nimeni nu ştie ce consecinţe vor avea). Iar declaraţiile lui Lavrov au schiţat dincolo de orice dubiu tabloul întregii poveşti. Tuşele fixate de oficialul rus nu sunt neapărat noi, dar au fost, cu ocazia vizitei, sintetizate ferm: egalitatea părţilor (RM şi Transnistria), trecerea la formatul �1 plus 2� de negociere, reglementarea principiilor de bază (statut) ale viitorului stat înainte de orice discuţie legată de misiunea de pacificare, despre demilitarizare sau despre formatul forţelor armate. Declaraţiile lui Lavrov indică faptul că Rusia nu cedează niciun pas în această chestiune. Mingea este acum în terenul Chişinăului. Numai că RM a ajuns să joace la o singură poartă - cea proprie. În aceste condiţii, maximul pe care îl poate obţine este... un autogol.

Dincolo de R. Moldova

În realitate, cheia vizitei lui Serghei Lavrov nu este palierul bilateral, indiferent cât de la îndemână ar fi aceste explicaţii. Că sunt corecte şi coerente, este dincolo de orice dubiu. Dar la fel de clar e că sunt departe de a fi suficiente. Am mai spus în această pagină că relaţia Federaţia Rusă - RM nu este bilaterală, ci e doar parte a unui tablou mai larg, în care Chişinăul în sine nu este element principal. Din această perspectivă, ceea ce a făcut Lavrov la Chişinău este o jalonare a terenului, o marcare a teritoriului, un avertisment că RM rămâne un element pe tabla de negocieri globale în viitoarea configuraţie, mai ales pe relaţia Federaţia Rusă - SUA. Care încă nu este limpezită� Că America are interese cruciale în spaţiul Asiei Centrale a devenit clar - la fel de clar ca şi nevoia, acolo, de colaborare cu Rusia. Ceea ce nu este tocmai lămurit este ce primeşte Moscova în schimb sau ce se aşteaptă să primească. Nu este deloc întâmplător că vizita lui Lavrov la Chişinău vine pe fondul unor mişcări semnificative din perspectivă strategică şi care sunt, toate, o arătare de muşchi geopolitici.

Resuscitarea masivă de către Moscova a Organizaţiei Tratatului de Securitate Comună (viitor furnizor de trupe de menţinere a păcii în spaţiul CSI); vizita şefului Companiei Nucleare de Stat din Rusia în Iran şi anunţul că cele două ţări vor să semneze un contract de furnizare a energiei nucleare pe zece ani; ambiguităţile reuniunii NATO de la Varşovia din 20 februarie; lipsa de certitudini faţă de viitorul scut antirachetă din Polonia şi Cehia şi propunerea rusă pentru un scut tripartit: Rusia-UE-SUA etc. - toate acestea indică o neclarificare a relaţiei dintre SUA şi Rusia. Şi tocmai pentru că încă nu s-a clarificat peisajul global, Rusia - care consideră relaţia cu Washingtonul prioritară - continuă iniţiativa pe toate fronturile: din Iran - element strategic-cheie pe relaţia cu America - până la... Chişinău.

Votul geopolitic de la 5 aprilie

În realitate, acest palier, al treilea, este cel mai important, inclusiv în logica vizitei lui Lavrov. Şi în perspectiva lui trebuie citite primele două explicaţii. În contextul acestor reaşezări globale, ceea ce poate face Chişinăul este să dea un semnal - în ce măsură este dispus să intre în logica �stabilităţii� dorită de Rusia sau în logica spaţiului euroatlantic dorită, pe hârtie, de majoritatea celor care trăiesc în stânga Prutului. După vizita reprezentatului Moscovei la Chişinău, devine şi mai limpede că semnificaţia votului din 5 aprilie aceasta este.